Jos din pat, iute s-a dat,
In odaie mi-a intrat,
Soare mic
Si peltic,
Cu scufie de pitic,
Cu sprancene subtirele
Si cu pletele inele,
Cu picioarele-n papuci
Drag mi-e jocul romanesc
Dar nu stiu cum sa-l pornesc
Hei hei tralala lalala
Bine de nu l-oi porni
Eu rusine oi pati
Hei hei tralala lalala
Nu te uita la cojoc
Ci te uita cum ai joc
Hei heï tralala lalala
Intr-un colt de lume, exista un mic sat fara culoare. Totul se amesteca in alb, negru sau gri. Pana si oamenii erau gri, chiar si sentimentele erau tot gri sau chiar negre. Peste tot domina o atmosfera apasatoare si trista.La marginea unei paduri gri se afla un mic bordei in care locuia un mos garbovit de ani, cu o barba lunga si alba. Intr-una din acele zile fara culoare, dupa o ploaie de asemenea necolorata, mosul iesi pe prispa casei sa priveasca cerul si ramase uimit. Sus, chiar de-asupra capului alb, zarea un arc foarte diferit de tot ce-l inconjura. De ce i se parea lui ca arcul nu seamana cu nimic din jur? Pentru ca nu avea nici una din nuantele cu care era obisnuit de un veac.
- Ce sa fie? Ia hai sa ating cu bastonul meu una dintre panglicile de sus.
Zis si facut. Atinse prima panglica si trandafirii din gradina au prins o culoare diferita: erau rosii. Mosului i-a placut culoarea si a continuat sa atinga arcul de sus, care isi scurgea culorile pe pamant odata cu atingerea bastonului. Astfel, toate florile au devenit colorate, padurea era verde, iar soarele si graul din holde, galbene. Doar cerul parca nu a prins inca nici o culoare, insa mosul atinse si panglica albastra, iar acesta se colora intr-un cer senin.
Culorile au inceput sa se aseze si pe obrajii oamenilor posomorati din acel colt de lume, iar acestia au devenit mult mai buni si bucurosi. Acum zambeau si au uitat curand de vechea lume cenusie.
Vara draga, ai sosit
Cu graul ingalbenit,
cu cirese rosioare
Coape si gustoase tare.
Cu vacantele la mare,
si cu jocurile tale
Ce-i atrage-ntreaga zi
Pe dragutii de copii.
Tu aduci caldura mare
Si mult soare zi de zi
Tu esti anotimpul care
