CURCUBEUL

Intr-un colt de lume, exista un mic sat fara culoare. Totul se amesteca in alb, negru sau gri. Pana si oamenii erau gri, chiar si sentimentele erau tot gri sau chiar negre. Peste tot domina o atmosfera apasatoare si trista.

La marginea unei paduri gri se afla un mic bordei in care locuia un mos garbovit de ani, cu o barba lunga si alba. Intr-una din acele zile fara culoare, dupa o ploaie de asemenea necolorata, mosul iesi pe prispa casei sa priveasca cerul si ramase uimit. Sus, chiar de-asupra capului alb, zarea un arc foarte diferit de tot ce-l inconjura. De ce i se parea lui ca arcul nu seamana cu nimic din jur? Pentru ca nu avea nici una din nuantele cu care era obisnuit de un veac.

Curios se intreba:

- Ce sa fie? Ia hai sa ating cu bastonul meu una dintre panglicile de sus.

Zis si facut. Atinse prima panglica si trandafirii din gradina au prins o culoare diferita: erau rosii. Mosului i-a placut culoarea si a continuat sa atinga arcul de sus, care isi scurgea culorile pe pamant odata cu atingerea bastonului. Astfel, toate florile au devenit colorate, padurea era verde, iar soarele si graul din holde, galbene. Doar cerul parca nu a prins inca nici o culoare, insa mosul atinse si panglica albastra, iar acesta se colora intr-un cer senin.

Culorile au inceput sa se aseze si pe obrajii oamenilor posomorati din acel colt de lume, iar acestia au devenit mult mai buni si bucurosi. Acum zambeau si au uitat curand de vechea lume cenusie.

De atunci, curcubeul ca un zmeu,
Se va aseza mereu,
Peste oameni si paduri,
Joc frumos de trubadur...