miercuri, 30 octombrie 2013

„Mărul” de V. Suteev

MARUL BUCLUCAS
                                                               
                                                           
          Într-o zi de toamnă târzie când copacii se goliseră de mult de frunze, în vârful unui măr sălbatic , din pădure, mai atârna un măr, un singur măr.
            Tocmai în timpul acesta, iepuraşul _ Iepurici, care alerga prin pădure , a văzut mărul.
            Dar cum să-l ia de acolo ? Mărul era sus, sus de tot iar el nu putea să sară până la el !
            - Crra – crra !  …se auzi de sus dintr-un brad. Era Cioara cea neagră şi urâtă care râdea.
            Se uită iepuraşul – Iepurici la ea cu uimire şi-i strigă:
-          Ei, Cioaro , rupe-mi şi mie mărul ala de sus !
Cioara a zburat din brad şi a rupt mărul. Numai că nu a reuşit să-l ţină în cioc, şi mărul a căzut.
- Îţi mulţumesc, Cioaro ! – a strigat bucuros Iepurici şi a dat să ridice mărul de jos, dar acesta parcă ar fi fost viu, a început deodată să sâsâie…. Şi a luat-o la fugă.
- Ce-o fi asta? Iepurici s-a speriat foarte tare dar apoi a înţeles: mărul căzuse chiar pe ariciul Ţepoşilă, care, făcut ghem, dormea sub pom.
Ţepoşilă , buimac de somn, a sărit în sus şi s-a pus pe fugă, cu mărul înfipt în ţepii lui.
- Stai, stai ! – striga Iepurici cât îl ţineau puterile. Unde fugi cu mărul meu ?
Ariciul Ţepoşilă se opreşte şi zice:
-          Acesta-i mărul meu. A căzut, iar eu l-am prins.
Atunci, Iepurici s-a repezit la ariciul Ţepoşilă:
-          Să-mi dai mărul chiar acum !  Eu l-am găsit !
S-a apropiat în zbor şi Cioara şi zice: - Degeaba vă certaţi . Acesta este mărul meu fiindcă eu l-am rupt din pom. Şi s-a pornit o ceartă între cei trei, că nu se mai puteau înţelege. Fiecare striga în felul lui.
            - Este mărul meu – striga Iepurici – că eu l-am văzut primul !
            - Ba e al meu – croncănea  Cioara – că eu l-a rupt!
            - Ba e al meu – striga ariciul Ţepoşilă – că eu l-am prins !
Ţipete, mare gălăgie în toată pădurea şi harţa începe. Cioara îl loveşte pe ariciul Ţepoşilă cu ciocul în nas, ariciul Ţepoşilă îl înţeapă pe Iepurici cu ţepii în codiţă, iar Iepurici o loveşte pe Cioară cu lăbuţa peste cioc.
Dar iată că apare şi cumătrul Moş Martin – ursul care mormăie supărat: - Ei, dar ce s-a întâmplat aici ? Ce-i cu gălăgia asta?
Toţi se reped spre el, şi-i spun:
-          Tu , Moş Martine, eşti cel mai mare şi mai inteligent din pădure. Te rugăm să ne faci judecată dreaptă. Cui vei crede de cuviinţă că i se cuvine mărul acesta, al lui să fie.
Şi i-au povestit ursului toate câte s-au petrecut.
A stat Moş Martin s-a gândit ce s-a gândit, s-a scărpinat după urechea  dreaptă şi a întrebat:
- Cine a descoperit mărul ?
- Eu ! – a răspuns Iepurici.
- Dar cine l-a rupt din pom ?
- Crra – crra  - fireşte că eu ! a răspuns Cioara.
- Buun ! Şi cine l-a prins ?
- Eu, Eu Moş Martine – eu l-am prins ! a chiţăit ariciul Ţepoşilă.
- Iată ce este, a fost de părere Moş Martin, - voi toţi aveţi dreptate, şi de aceea fiecare din voi are dreptul să primească mărul …
- Da, dar nu-i decât un  singur măr ! au sărit toţi cu gura Ţepoşilă, Iepurici şi Cioara.
- Împărţiţi mărul în părţi egale şi fiecare să ia câte o bucăţică. Toţi au izbucnit într-un glas:
- Cum de nu ne-a venit ideea asta mai înainte ?!
Ariciul Ţepoşilă  a luat mărul Buclucaş şi l-a împărţit în patru părţi egale. Prima bucăţică a dat-o iepuraşului şi i-a zis:
-          Asta ţie, Iepurici, pentru că tu ai văzut primul mărul.
A doua bucăţică a dat-o ciorii:  - Asta ţie , Cioaro, fiindcă tu ai rupt mărul din pom.
A treia bucăţică, ariciul şi-a pus-o deoparte pentru sine şi a zis:
- Asta pentru mine, întrucât eu am prins mărul acesta buclucaş.
Cea de-a patra bucăţică ariciul i-a pus-o ursului în labă şi ia zis:
-          Iar asta ţie Moş Martine …
-          Dar de ce mie ? răspunse, mirat, ursul.
-          Tocmai pentru că tu ne-ai împăcat şi ne-ai învăţat să gândim !
Şi fiecare şi-a mâncat bucăţica sa de măr, şi toţi au fost mulţumiţi că Moş Martin a făcut judecată dreaptă şi nu a nedreptăţit pe nimeni.
Şi iaca aşa s-a sfârşit povestea mea.

marți, 15 octombrie 2013

Prieteni


Am prieteni un catel,
O broscuta cu casuta,
Am un pestisor roscat
Si un melc incovoiat.

Numai unul, cum se stie,
Din toti face galagie.
E broscuta Testutica?
Este melcul covrigelul?
Pestisorul oare este?
Atunci cine e? C_ _ _ _ _ _
Daca nu ghiceati, stiam
Sa v-ajut zicand: ham! ham!

miercuri, 9 octombrie 2013

Bine e la noi acasa

Bine e la noi acasa!
Nu e lume mai frumoasa
Cum e cuibul parintesc,
Unde eu traiesc si cresc.

Tata, mama si bunici,
Eu si fratiorii mici,
Toti, aici, suntem uniti,
Bucurosi si fericiti!

Casa mea si-n somn o stiu,
Orice colt pot sa-l descriu.
Cand pasesc al casei prag,
Tot ce vad in ea mi-e drag.

Parca dintr-un basm vrajit,
Toate-mi spun: '' Bine-ai venit!''

autor Emilia Caldararu