Baiatul si fetita

A fost odata un baiat singur. De mic voise sa construiasca drumuri si poduri, la fel ca tatal sau. Dar tatal sau muri, cand el avea cinci anisori. Iar mama se imbolnavise grav si doctorii nu ii mai dadeau sanse de viata. Baietelul se afla singur, in camera sa, aruncandu- si privirea tematoare, nefericita, pe o carte cu poze. Se vedeau acolo poze cu drumuri inalte, autostrazi, poduri suspendate, pline de oameni si masini. Dupa atata citit, baietelul adormi cu capul pe carte si visa...

In vis, se facea ca merge pe un drum intortocheat, ca un labirint. Drumul era plin de praf si pustiu. Niciun om nu se zarea. Deodata pe cer aparu o stea stralucitoare. Baiatul isi spuse : ”Aceasta este steaua mea. Ea inseamna ca exista speranta.” Atunci Dumnezeu cobori din cer si aseza pe capul baiatului cununa sperantei. Cel ce purta aceasta cununa devenea de neinvins. Nimeni nu-l putea rapune. Plin de curaj, prinzand puteri, baietelul descoperi ca deodata peisajul din fata lui incepu sa se schimbe. Aparura arbori, flori, manunchiuri de iarba, fructe pline si zemoase, albine, si tot felul de pasari. Se simtea in aer mirosul apei lovindu-se de nisip. Coborand, se pomeni pe o faleza, alaturi de pescarusi, iar din apa cine iesea ? O fata frumoasa, micuta ca si el, cu parul lung, imbogatit cu flori, care ii ducea un buchet de flori. Baiatul cobori in graba, plin de fericire, si o imbratisa pe fetita, strangand amandoi buchetul de flori la piept.

Si visul se termina, iar baietelul se trezi. Trebuia sa o gaseasca pe fata din vis, isi spuse el, dar cum ? El era atat de mic si lumea atat de mare. Afara batea vantul cu putere si zdranganea ferestrele. Se lasase noaptea. Cerul se umplu iarasi de stele. Baiatul deschise geamul si vazu o stea cazatoare. Isi puse o dorinta. Ar fi vrut sa ajunga in locul acela ciudat, la margine de apa, unde traia fata dragostei lui. Usa camerei lui se deschise incet, dar baietelul nu baga de seama. Cineva intra si sopti cu o voce suava : « Am venit la tine, dragul meu ! » Baiatul se intoarse si o vazu pe ea. Era atat de frumoasa ! Avea o rochie lunga, albastra, decorata cu flori, dintii albi, stralucitori, chipul ca soarele si corpul ca trestia miscatoare. Iar in mana, avea buchetul de flori. « Am auzit ruga ta, iubitul meu, si am venit la tine. O stea m-a calauzit pana in camera ta. Uite, steaua aceea ! » Si fetita ii arata steaua de pe cer care o ajutase.

De atunci, viata lor se schimba, si impreuna traira fericiti si mai traiesc si astazi, undeva, pe malul unei ape.