Prieteni

Am prieteni un catel,
O broscuta cu casuta,
Am un pestisor roscat
Si un melc incovoiat.

Numai unul, cum se stie,
Din toti face galagie.
E broscuta Testutica?
Este melcul covrigelul?
Pestisorul oare este?
Atunci cine e? C_ _ _ _ _ _
Daca nu ghiceati, stiam
Sa v-ajut zicand: ham! ham!

Toamna, zână din poveşti

Toamna, zână din poveşti
Vine şi ne spune,
Despre tot ce ne-a adus,
Fructe şi legume.

Refren:
Mi-e dragă toamna
Şi chiar de va pleca,
Mi-a lăsat multe
Şi-am să mă joc cu ea.
La, la,la ,la……….

Şi mai are toamna mea
Păsări călătoare,
Ce se văd plutind uşor
Până-n depărtare.

Refren:

Pleacă toamna mea cântând,
Pleacă după soare,
Dar ca s-o păstrez în gând
Mi-a lăsat o floare.

Refren:

Tigrii si vulpea - poveste indiana

            Doi tigri îşi disputau o bucată mare de brânză. Fiecare spunea că îi aparţine deoarece o văzuse primul. Erau pe punctul de a se bate. Deja ghearele  lor ascuţite străluceau în soare. Moartea aştepta răbdătoare ca unul din ei să cadă, când, dintr-o dată, o vulpe sosi la locul luptei. Imediat, tigrii se întoarseră spre vizitatorul neaşteptat şi-i cerură să tranşeze diferendul.
           „Vulpe dragă, putem oare să facem apel la marea ta înţelepciune ? Dezleagă pricina noastră şi noi ne vom supune judecăţii tale, indiferent care va fi aceasta !”
            După ce i-au explicat vulpii îndelung motivul disputei, aceasta din urmă, cu un aer înţelept, declară:
           „O, voi, cei mai rapizi prădători ai junglei, vă mulţumesc pentru încrederea acordată. Să fiţi siguri că veţi avea parte de cea mai dreaptă judecată.”
            Vulpea se aşeză în faţa celor doi tigri şi dezbaterile începură. După verificarea faptelor şi ascultarea argumentelor ambelor părţi ,se adresă acestora astfel:
            „O, măreţi tigri, am ascultat cauza voastră şi  vă asigur că pot fi spuse multe lucruri de fiecare parte. Cu toate acestea, mi s-ar părea drept  să tăiaţi această bucată în două părţi egale şi să vă luaţi fiecare dintre voi câte o bucată.”
            Tigrii s-au privit unul pe altul şi apoi au spus:
            „ Vulpe înţeleaptă, hotărârea ta este cu adevărat dreaptă şi o vom accepta !”
            Dar vulpea, cum fiecare ştie, este foarte vicleană, aşa că-şi continuă discursul:
            "Şi pentru a ajunge la cel mai corect rezultat, voi împărţi eu însămi  brânza în două părţi egale, pe care vi le voi da, ca să nu începeţi să vă bateţi din nou. Aduceţi-mi un cântar şi un cuţit ascuţit.”
            Tigrii gândiră că era o idee bună să lase vulpea să împartă bucata de brânză, aşa că aduseră un cântar şi un cuţit de bucătărie bine ascuţit.
            Cu ajutorul cuţitului, vulpea tăie brânza în două părţi. Apoi puse fiecare bucată pe un taler al cântarului şi constată că unul din talere nu era la aceeaşi înălţime cu celălalt.
            „Mmm !”, spuse vulpea,  „mi se pare că cele două jumătăţi nu sunt tocmai egale”. Luă bucata cea mai grea şi tăie o felie încercând să o aducă la mărimea celelilalte. Mâncă felia tăiată şi puse din nou bucăţile pe talerele cântarului.
            Privi din nou talerele. Bucata din care tăiase felia era acum mai uşoară decât cealaltă. Vulpea clătină din cap şi spuse: „Of !  Tot nu e bine. Bucăţile nu par a fi egale.”. Tigrii fură de acord cu această observaţie. Vulpea luă bucata cea mai grea şi mai tăie o felie, în dorinţa de a le egaliza. Mâncă felia tăiată şi puse din nou bucăţile pe cântar.
            Lucrurile au continuat aşa timp de o oră. Încetul cu încetul, vulpea a mâncat  feliile tăiate din bucata de brânză mai grea. Când bucăţile de brânză au devenit minuscule, tigrii s-au privit stupefiaţi. Se angajaseră să respecte hotărârea vulpii, nimic de zis, dar asta nu-i împiedica să se gândească la capcana în care au căzut.
            Nu rămăsese decât o singură minusculă bucăţică de brânză pe unul din talerele cântarului. Vicleana vulpe o puse în gură şi aruncă departe cântarul şi cuţitul înainte de a dispărea în pădure.
            Cei doi tigri îşi dăduseră seama puţin cam târziu că au fost păcăliţi . Fuseseră aşa de proşti să se certe pe o bucată de brânză, când ar fi putut să şi-o împartă prieteneşte.

Taina vindecării -Bruno Ferrero

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave.  Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:
- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

Iepurele şi ţestoasa

Un iepure, care privea mersul leneş al unei ţestoase, îi spuse acesteia în glumă:
− Vrei să facem o întrecere, să vedem cine aleargă mai repede?

Ţestoasa a fost de acord.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, veniră la locul hotărât pentru începerea cursei. Multe animale voiau să privească întrecerea şi aşteptau cu nerăbdare. Domnul Şoarece trase o linie roşie pentru start şi veveriţa dădu semnalul de plecare cu un fluier. Iepurele porni val-vârtej, iar ţestoasa încetinel, după cum îi era felul.

Cum o luase cu mult înaintea ţestoasei, iepurele se aşeză să mănânce câţiva morcovi proaspeţi.

În timp ce mânca, trecu şi ţestoasa, transpirată, dar hotărâtă să nu se dea bătută.
Iepurele mai alergă puţin şi, în dreptul unui sat, se aşeză sub un copac să se odihnească.
Târziu, ţestoasa îl ajunse din urmă, dar trecu mai departe fără să se oprească.

Iepurelui i se făcu somn. Îşi spuse:
− Soarele ăsta e prea fierbinte! Mai bine dorm un pic! Ţestoasa e înceată şi voi avea timp s-o întrec!

Când se trezi, văzu că se lăsase noaptea. Sări ca ars şi porni pe urmele ţestoasei. În depărtare,  o văzu cum trece linia de sosire şi câştigă întrecerea.  Toate animalele au aplaudat-o.  I-au dat apoi o cupă, ca unei mari câştigătoare.

Iepurele a ajuns târziu, obosit şi ruşinat! Tocmai el, care credea că este cel mai bun alergător.

Aşa a aflat că răbdarea şi perseverenţa sunt daruri nepreţuite.

Cantec - Sunt Copil ca fiecare

Sunt copil ca fiecare
Si ma joc mereu,
Jucaria cea mai mare
Este tatal meu.

Si cand tata nu-i acasa
Ci-i altundeva
Jucaria cea frumoasa
Este mama mea. 

Si cand mama si cu tata
Sunt plecati de-aici
Pentru joc, sa tineti seama,
Am niste bunici.

Scumpa mama, draga tata
Roata nu sta-n loc,
Ca voi fi si eu odata
Jucarie-n joc.

Textul: de Adrian Paunescu