joi, 26 ianuarie 2012

Lupul şi veveriţa


Sărind în joacă de pe o creangă pe alta, veveriţa căzu drept pe spinarea unui lup adormit. Lupul sări în picioare şi vru s-o mănânce. Veveriţa se rugă:
- Lasă-mă, lupule, să plec.
Lupul îi spuse:
- Bine, am să te las, dar numai cu condiţia să-mi spui de ce voi, veveriţele, sunteţi atât de vesele. În timp ce pe mine mă încolţeşte necontenit urâtul, de câte ori mă uit la voi, vă văd zburând şi zbenguindu-vă prin crengile de sus ale copacilor.
Veveriţa îi răspunde:
- Mai întăi lasă-mă să mă urc în copac, iar de acolo ţi-oi spune, căci aici mi-i frică de tine.
Lupul o lăsă, iar veveriţa se căţără în copac şi de acolo îi spuse:
- Urâtul te încolţeşte fiindcă eşti rău. Răutatea îţi mistuie inima. Pe când noi suntem vesele fiindcă suntem bune şi rău nu facem nimănui.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de spus?