FULGUL DE ZAPADA

Pe obraz, pe nas, pe umar,
Tot cad fulgii fara numar,
S-a oprit in palma unul,
Iute, iute, inchid pumnul.

Desfac pumnul, Unde-i fulgul?

Am in mana-un strop de roua,
Sau un bob de apa? Ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea...



             autor: Constantin Rades

„Mărul” de V. Suteev

MARUL BUCLUCAS

                                                               

                                                           

          Într-o zi de toamnă târzie când copacii se goliseră de mult de frunze, în vârful unui măr sălbatic , din pădure, mai atârna un măr, un singur măr.

            Tocmai în timpul acesta, iepuraşul _ Iepurici, care alerga prin pădure , a văzut mărul.

            Dar cum să-l ia de acolo ? Mărul era sus, sus de tot iar el nu putea să sară până la el !

            - Crra – crra !  …se auzi de sus dintr-un brad. Era Cioara cea neagră şi urâtă care râdea.

            Se uită iepuraşul – Iepurici la ea cu uimire şi-i strigă:

-          Ei, Cioaro , rupe-mi şi mie mărul ala de sus !

Cioara a zburat din brad şi a rupt mărul. Numai că nu a reuşit să-l ţină în cioc, şi mărul a căzut.

- Îţi mulţumesc, Cioaro ! – a strigat bucuros Iepurici şi a dat să ridice mărul de jos, dar acesta parcă ar fi fost viu, a început deodată să sâsâie…. Şi a luat-o la fugă.

- Ce-o fi asta? Iepurici s-a speriat foarte tare dar apoi a înţeles: mărul căzuse chiar pe ariciul Ţepoşilă, care, făcut ghem, dormea sub pom.

Ţepoşilă , buimac de somn, a sărit în sus şi s-a pus pe fugă, cu mărul înfipt în ţepii lui.

- Stai, stai ! – striga Iepurici cât îl ţineau puterile. Unde fugi cu mărul meu ?

Ariciul Ţepoşilă se opreşte şi zice:

-          Acesta-i mărul meu. A căzut, iar eu l-am prins.

Atunci, Iepurici s-a repezit la ariciul Ţepoşilă:

-          Să-mi dai mărul chiar acum !  Eu l-am găsit !

S-a apropiat în zbor şi Cioara şi zice: - Degeaba vă certaţi . Acesta este mărul meu fiindcă eu l-am rupt din pom. Şi s-a pornit o ceartă între cei trei, că nu se mai puteau înţelege. Fiecare striga în felul lui.

            - Este mărul meu – striga Iepurici – că eu l-am văzut primul !

            - Ba e al meu – croncănea  Cioara – că eu l-a rupt!

            - Ba e al meu – striga ariciul Ţepoşilă – că eu l-am prins !

Ţipete, mare gălăgie în toată pădurea şi harţa începe. Cioara îl loveşte pe ariciul Ţepoşilă cu ciocul în nas, ariciul Ţepoşilă îl înţeapă pe Iepurici cu ţepii în codiţă, iar Iepurici o loveşte pe Cioară cu lăbuţa peste cioc.

Dar iată că apare şi cumătrul Moş Martin – ursul care mormăie supărat: - Ei, dar ce s-a întâmplat aici ? Ce-i cu gălăgia asta?

Toţi se reped spre el, şi-i spun:

-          Tu , Moş Martine, eşti cel mai mare şi mai inteligent din pădure. Te rugăm să ne faci judecată dreaptă. Cui vei crede de cuviinţă că i se cuvine mărul acesta, al lui să fie.

Şi i-au povestit ursului toate câte s-au petrecut.

A stat Moş Martin s-a gândit ce s-a gândit, s-a scărpinat după urechea  dreaptă şi a întrebat:

- Cine a descoperit mărul ?

- Eu ! – a răspuns Iepurici.

- Dar cine l-a rupt din pom ?

- Crra – crra  - fireşte că eu ! a răspuns Cioara.

- Buun ! Şi cine l-a prins ?

- Eu, Eu Moş Martine – eu l-am prins ! a chiţăit ariciul Ţepoşilă.

- Iată ce este, a fost de părere Moş Martin, - voi toţi aveţi dreptate, şi de aceea fiecare din voi are dreptul să primească mărul …

- Da, dar nu-i decât un  singur măr ! au sărit toţi cu gura Ţepoşilă, Iepurici şi Cioara.

- Împărţiţi mărul în părţi egale şi fiecare să ia câte o bucăţică. Toţi au izbucnit într-un glas:

- Cum de nu ne-a venit ideea asta mai înainte ?!

Ariciul Ţepoşilă  a luat mărul Buclucaş şi l-a împărţit în patru părţi egale. Prima bucăţică a dat-o iepuraşului şi i-a zis:

-          Asta ţie, Iepurici, pentru că tu ai văzut primul mărul.

A doua bucăţică a dat-o ciorii:  - Asta ţie , Cioaro, fiindcă tu ai rupt mărul din pom.

A treia bucăţică, ariciul şi-a pus-o deoparte pentru sine şi a zis:

- Asta pentru mine, întrucât eu am prins mărul acesta buclucaş.

Cea de-a patra bucăţică ariciul i-a pus-o ursului în labă şi ia zis:

-          Iar asta ţie Moş Martine …

-          Dar de ce mie ? răspunse, mirat, ursul.

-          Tocmai pentru că tu ne-ai împăcat şi ne-ai învăţat să gândim !

Şi fiecare şi-a mâncat bucăţica sa de măr, şi toţi au fost mulţumiţi că Moş Martin a făcut judecată dreaptă şi nu a nedreptăţit pe nimeni.

Şi iaca aşa s-a sfârşit povestea mea.

Tigrii si vulpea - poveste indiana

            Doi tigri îşi disputau o bucată mare de brânză. Fiecare spunea că îi aparţine deoarece o văzuse primul. Erau pe punctul de a se bate. Deja ghearele  lor ascuţite străluceau în soare. Moartea aştepta răbdătoare ca unul din ei să cadă, când, dintr-o dată, o vulpe sosi la locul luptei. Imediat, tigrii se întoarseră spre vizitatorul neaşteptat şi-i cerură să tranşeze diferendul.
           „Vulpe dragă, putem oare să facem apel la marea ta înţelepciune ? Dezleagă pricina noastră şi noi ne vom supune judecăţii tale, indiferent care va fi aceasta !”
            După ce i-au explicat vulpii îndelung motivul disputei, aceasta din urmă, cu un aer înţelept, declară:
           „O, voi, cei mai rapizi prădători ai junglei, vă mulţumesc pentru încrederea acordată. Să fiţi siguri că veţi avea parte de cea mai dreaptă judecată.”
            Vulpea se aşeză în faţa celor doi tigri şi dezbaterile începură. După verificarea faptelor şi ascultarea argumentelor ambelor părţi ,se adresă acestora astfel:
            „O, măreţi tigri, am ascultat cauza voastră şi  vă asigur că pot fi spuse multe lucruri de fiecare parte. Cu toate acestea, mi s-ar părea drept  să tăiaţi această bucată în două părţi egale şi să vă luaţi fiecare dintre voi câte o bucată.”
            Tigrii s-au privit unul pe altul şi apoi au spus:
            „ Vulpe înţeleaptă, hotărârea ta este cu adevărat dreaptă şi o vom accepta !”
            Dar vulpea, cum fiecare ştie, este foarte vicleană, aşa că-şi continuă discursul:
            "Şi pentru a ajunge la cel mai corect rezultat, voi împărţi eu însămi  brânza în două părţi egale, pe care vi le voi da, ca să nu începeţi să vă bateţi din nou. Aduceţi-mi un cântar şi un cuţit ascuţit.”
            Tigrii gândiră că era o idee bună să lase vulpea să împartă bucata de brânză, aşa că aduseră un cântar şi un cuţit de bucătărie bine ascuţit.
            Cu ajutorul cuţitului, vulpea tăie brânza în două părţi. Apoi puse fiecare bucată pe un taler al cântarului şi constată că unul din talere nu era la aceeaşi înălţime cu celălalt.
            „Mmm !”, spuse vulpea,  „mi se pare că cele două jumătăţi nu sunt tocmai egale”. Luă bucata cea mai grea şi tăie o felie încercând să o aducă la mărimea celelilalte. Mâncă felia tăiată şi puse din nou bucăţile pe talerele cântarului.
            Privi din nou talerele. Bucata din care tăiase felia era acum mai uşoară decât cealaltă. Vulpea clătină din cap şi spuse: „Of !  Tot nu e bine. Bucăţile nu par a fi egale.”. Tigrii fură de acord cu această observaţie. Vulpea luă bucata cea mai grea şi mai tăie o felie, în dorinţa de a le egaliza. Mâncă felia tăiată şi puse din nou bucăţile pe cântar.
            Lucrurile au continuat aşa timp de o oră. Încetul cu încetul, vulpea a mâncat  feliile tăiate din bucata de brânză mai grea. Când bucăţile de brânză au devenit minuscule, tigrii s-au privit stupefiaţi. Se angajaseră să respecte hotărârea vulpii, nimic de zis, dar asta nu-i împiedica să se gândească la capcana în care au căzut.
            Nu rămăsese decât o singură minusculă bucăţică de brânză pe unul din talerele cântarului. Vicleana vulpe o puse în gură şi aruncă departe cântarul şi cuţitul înainte de a dispărea în pădure.
            Cei doi tigri îşi dăduseră seama puţin cam târziu că au fost păcăliţi . Fuseseră aşa de proşti să se certe pe o bucată de brânză, când ar fi putut să şi-o împartă prieteneşte.

Oul de aur

           A fost odată un fermier leneş şi sărac pe nume Bansi. Nevasta sa l-a rugat să meargă la muncă într-un alt sat, ca să câştige nişte bani, pentru a avea un trai mai bun, dar n-a ascultat-o. Curând au rămas fără nici un ban.
            Într-o zi  acesta a mers în junglă ca să taie nişte copaci. Acolo a găsit o gâscă rănită, pe care a adus-o acasă  şi a îngrijit-o cu toată atenţia. Gâsca a fost atât de mulţumită încât s-a gândit să-l răsplătească pe fermier într-un fel.
            Aşa că într-o dimineaţă gâsca a făcut un ou. Dar acesta nu era un ou obişnuit, ci unul cu totul  şi cu totul de aur. Când Bansi a venit să hrănească gâsca, a văzut oul de aur şi şi-a strigat bucuros nevasta.
            Bansi merse apoi la piaţă, vându oul şi cumpără lucruri pentru familia sa. Gâsca începu să facă un ou în fiecare zi, iar curând familia fermierului deveni foarte bogată.
            Într-o zi, o ideee ticăloasă îi trecu prin minte lui Bansi: de ce să aştepte să primească un ou pe zi, când ar putea să taie gâsca şi să capete totul deodată, devenind bogat într-o singură zi?
            Aşa că omorî gâsca şi-i despică burta. Dar nu găsi nici un ou înăuntru. Din cauza lăcomiei îşi pierduse gâsca magică şi ouăle de aur ale acesteia.

Scoala iepurasilor

Iepuraşilor li-i dată
O problemă complicată.
Şi în bănci perechi - perechi,
Scriu pe frunze de curechi
Tot cu morcovi subţirei:
Un fel de creion la ei.
Unul de atât gândit,
Stă în bancă neclintit
Cu creionul dus la gură,
Necăjit fără măsură,
Şi tot cată în plafon
Şi tot roade din creion.

Cărticica

Am o carte in culori,
Cu desene si cu flori!

Uite, este si Grivei
Si-un pastor cu sapte miei.

Carte plina cu povesti,
Tare draga tu imi esti,
Eu mereu te-oi rasfoi,
Si-am sa-nvat a te citi!

Lupul şi veveriţa

Sărind în joacă de pe o creangă pe alta, veveriţa căzu drept pe spinarea unui lup adormit. Lupul sări în picioare şi vru s-o mănânce. Veveriţa se rugă:
- Lasă-mă, lupule, să plec.
Lupul îi spuse:
- Bine, am să te las, dar numai cu condiţia să-mi spui de ce voi, veveriţele, sunteţi atât de vesele. În timp ce pe mine mă încolţeşte necontenit urâtul, de câte ori mă uit la voi, vă văd zburând şi zbenguindu-vă prin crengile de sus ale copacilor.
Veveriţa îi răspunde:
- Mai întăi lasă-mă să mă urc în copac, iar de acolo ţi-oi spune, căci aici mi-i frică de tine.
Lupul o lăsă, iar veveriţa se căţără în copac şi de acolo îi spuse:
- Urâtul te încolţeşte fiindcă eşti rău. Răutatea îţi mistuie inima. Pe când noi suntem vesele fiindcă suntem bune şi rău nu facem nimănui.

Iepurele şi ţestoasa

Un iepure, care privea mersul leneş al unei ţestoase, îi spuse acesteia în glumă:
− Vrei să facem o întrecere, să vedem cine aleargă mai repede?

Ţestoasa a fost de acord.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, veniră la locul hotărât pentru începerea cursei. Multe animale voiau să privească întrecerea şi aşteptau cu nerăbdare. Domnul Şoarece trase o linie roşie pentru start şi veveriţa dădu semnalul de plecare cu un fluier. Iepurele porni val-vârtej, iar ţestoasa încetinel, după cum îi era felul.

Cum o luase cu mult înaintea ţestoasei, iepurele se aşeză să mănânce câţiva morcovi proaspeţi.

În timp ce mânca, trecu şi ţestoasa, transpirată, dar hotărâtă să nu se dea bătută.
Iepurele mai alergă puţin şi, în dreptul unui sat, se aşeză sub un copac să se odihnească.
Târziu, ţestoasa îl ajunse din urmă, dar trecu mai departe fără să se oprească.

Iepurelui i se făcu somn. Îşi spuse:
− Soarele ăsta e prea fierbinte! Mai bine dorm un pic! Ţestoasa e înceată şi voi avea timp s-o întrec!

Când se trezi, văzu că se lăsase noaptea. Sări ca ars şi porni pe urmele ţestoasei. În depărtare,  o văzu cum trece linia de sosire şi câştigă întrecerea.  Toate animalele au aplaudat-o.  I-au dat apoi o cupă, ca unei mari câştigătoare.

Iepurele a ajuns târziu, obosit şi ruşinat! Tocmai el, care credea că este cel mai bun alergător.

Aşa a aflat că răbdarea şi perseverenţa sunt daruri nepreţuite.

Zita-gargarita

Se aud de sub o frunza

Zgomote mici, ca de gaza.
Este Zita-gargarita,
Ce are cu ea traistuta,
Plina ochi cu jucarii
Pentru cei mai mici copii.
Si-n traistuta ea mai are
Jocuri pentru fiecare,
Desene pe saturate
Sa le colorezi pe toate.

Litera A

A este un arici
Ce-i înţeapă pe cei mici,
Este ca un ghem de ace,
Se strânge şi se desface.

Litera B

B e buburuza
Ce păşeste-agale,
Este foarte mândră,
Ce rochiţă are!

Litera G

G este gâscanul,
Mândru personaj,
Are şi de ce,
Cu aşa penaj!

Litera H

H este hipopotamul,
Este greu, se pare,
Sfatul meu e ăsta:
Nu-l lua în spinare!

Litera I

I este un iepuraş
Iscusit, dar şi poznaş,
El bate din poartă în poartă,
Scrisorile să le împartă.

Litera Î

Î e îngeraşul
Ce mă ocroteşte
Şi întotdeauna,
De rău mă păzeşte.

Litera J

J e jucăria
Pe care o-ndrăgesc,
Tren, urs, păpuşică,
Ce mult le iubesc!

Litera K

K e kilometrul
Ce-l parcurgi voios,
Într-o maşinuţă
Sau mergând pe jos.

Litera L

L e leul cel faimos,
Rage când e furios,
El e regele şi are
Coamă deasă pe spinare.

Litera M

M e maşinuţa
Ce tu ţi-ai dorit
S-o primeşti în dar,
Visul s-a-mplinit!

Litera N

N e norul cel pufos,
Niciodată nu-i voios,
Ci se supără pe soare,
Şi aduce ploaia mare.