Taina vindecării -Bruno Ferrero

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave.  Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:
- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

Alegoria broscuţelor

A fost odata un grup de broscuţe… care voiau să se ia la întrecere.
Ţelul lor era să ajungă în vârful unui turn foarte înalt.
Se adunaseră deja mulţi spectatori, pentru a urmari cursa şi a le încuraja pe broscute.
Cursa urma să inceapa…
Totuşi…
Dintre spectatori nu credea niciunul că vreuna din broscuţe va reuşi să ajungă în vârful turnului.
Tot ce se auzea era exclamaţii de genul:
„Oh, ce obositor!!!
Nu vor reuşi niciodată să ajungă sus!“
sau:
„Nici nu au cum să reuşească, turnul este mult prea înalt!“

Broscuţele începură să abandoneze.
…Cu excepţia uneia singure, care se căţăra vioaie mai departe…
Spectatorii continuau să strige:
„E mult prea obositor! Nu va putea nimeni să ajungă sus!“

Tot mai multe broscuţe se resemnau şi abandonau… …Doar una singură se căţăra consecvent mai departe…
Nu voia cu nici un chip să abandoneze!

În final renunţaseră toate, cu excepţia acelei broscuţe, care cu o imensă ambiţie şi rezistenţă reuşi să ajungă singură în vârful turnului!
După aceea, toate celelalte broscuţe şi toţi spectatorii au vrut să afle cum a reuşit broscuţa să ajungă totuşi în vârf, după ce toate celelalte se văzuseră nevoite să abandoneze cursa!

Unul din spectatori se duse la broscuţă s-o întrebe cum de a reuşit să facă un efort atât de mare şi să ajungă în vârful turnului.

Aşa se află că…
Broscuta invingatoare era SURDĂ !!!

Morala?
Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi întotdeauna negativi şi pesimisti…
…fiindcă ei îţi răpesc cele mai frumoase dorinţe şi speranţe pe care le porţi în suflet!
Gândeşte-te mereu la puterea cuvintelor,
căci tot ceea ce auzi sau citesti te influenţeaza în ceea ce faci!

Daruim ce avem in inima

Într-o zi, un om bogat i-a dăruit unui sărac un coș plin cu gunoi, ca să își bată joc de el.
Omul zâmbi și plecă ţinând în mână coșulețul primit. Ajuns acasă, a început să-l curețe, să-l spele și apoi l-a umplut cu cele mai frumoase flori.
S-a întors la omul bogat și i-a înmânat acestuia coșulețul. Omul rămase surprins și-l întrebă:
“De ce mi-ai dat atâtea flori frumoase, când eu ți-am dat numai gunoi?”.
Omul sărac răspunse: “Orice persoană dăruiește ceea ce are în inimă."